Prima pagină » Știri » Ultimul manager al unui spital închis în 2011 a murit pe stradă, chiar în fața unității

Ultimul manager al unui spital închis în 2011 a murit pe stradă, chiar în fața unității

Ultimul manager al unui spital închis în 2011 a murit pe stradă, chiar în fața unității
Ultimul manager al Spitalului Orășenesc Negrești (Vaslui), închis în aprilie 2011, a murit, luni, pe stradă, chiar în fața unității medicale pe care a condus-o mai mulți ani, după ce a intrat în stop cardio-respirator, în urma unei alergii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui, fostul manager al Spitalului din Negrești Claudiu Ionescu mergea pe stradă împreună cu soția sa, iar la un moment dat i s-a făcut rău și a căzut, chiar în fața unității medicale pe care condus-o până în 2011, atunci când Guvernul Boc a închis-o, alături de alte 66 de spitale din țară.

Prima care a intervenit pentru a-i acorda îngrijiri medicale bărbatului de 45 de ani a fost o asistentă medicală care trecea prin zonă și care i-a făcut masaj cardiac, având în vedere că intrase în stop cardio-respirator.

În sprijinul femeii a venit și un medic de la un cabinet din vecinătatea spitalului, ulterior fiind trimise o ambulanță și un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă.

„În momentul în care echipajele medicale au ajuns la caz, bărbatul se afla în stop cardio-respirator. Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare, activitatea cardiacă nu a mai putut fi repornită, fiind declarat decesul”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.

Potrivit cadrelor medicale care au intervenit la caz, fostul manager al Spitalului din Negrești ar fi suferit un edem glotic, după ce ar fi făcut o alergie. De altfel, soția bărbatului de 45 de ani a declarat că acesta urma un tratament antihistaminic, împotriva alergiilor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani