Prima pagină » Știri » Ultimul mesaj al șoferului vinovat de accidentul în care a fost implicat și Grasu XXL

Ultimul mesaj al șoferului vinovat de accidentul în care a fost implicat și Grasu XXL

Ultimul mesaj al șoferului vinovat de accidentul în care a fost implicat și Grasu XXL

Șoferul vinovat de producerea accidentului de duminică din Vâlcea – în urma căruia cinci persoane au murit, iar alte trei, printre care și rapperul Grasu XXL, au fost rănite – a postat un mesaj bizar pe Facebook, cu puține ore înainte de tragedie.

„Pierzi ani din viață și la moarte cerșești o clipă”, a fost mesajul postat pe Facebook de Constantin, un tânăr stabilit la Londra care venise în țară, pentru a-și petrece vacanța alături de frații săi.

Duminică, puțin după miezul nopții, Constantin se întorcea de la o petrecere, împreună cu cei doi frați și alți doi prieteni. La un moment dat, în Călimănești, bărbatul a pierdut controlul volanului, din cauza carosabilului umed, și a intrat pe contrasens, unde mașina a fost izbită de un microbuz.

În urma impactului, toți cei cinci pasageri ai mașinii au murit. Pasagerii din microbuz, printre care și Grasu XXL, au fost răniți, fiind transportați la spital. „Nu știu ce s-a întâmplat, dormeam. Sunt bine”, a spus rapperul la scurt timp după accident.

Ajuns la Spitalul Floreasca din Capitală, Grasu XXL s-a enervat după ce i s-a administrat doar primul ajutor, apoi fiind trimis la o clinică privată pentru tomografie. „Îmi bag …, ce înseamnă asta?”, i-ar fi spus rapperul unui asistent, conform declarațiilor unui alt pacient al spitalului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme