„Un adevăr incomod” de Al Gore a apărut în librării

Publicat: 15 02. 2012, 10:33
Actualizat: 14 05. 2012, 14:25

 

Ediția în limba română a volumului "Un adevăr incomod" al lui Al Gore, cartea după care s-a făcut filmul câștigător al premiului Oscar pentru cel mai bun documentar, a apărut în librării, la editura Rao.

Al Gore a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace 2007. Potrivit editurii, "Un adevăr incomod" este o "argumentație pentru ecologie".

În paginile cărții, Al Gore face o pledoarie ilustrată cu "imagini șocante", dar și cu grafice și concluzii științifice, despre consecințele "dezastroase" ale încălzirii globale. Al Gore trage un semnal de alarmă în ceea ce privește pericolul planetar reprezentat de încălzirea globală.

"Este viitorul planetei pus în pericol – sau este acesta numai un mod prin care politicienii își pot aduna cât mai multe voturi?" Aceasta este întrebarea la care răspunde Al Gore, vicepreședinte în administrația Clinton și candidat pentru președinție.

Doctor Lonnie Thompson de la Ohio State University, expert mondial în domeniul ghețarilor, a prezis că în zece ani "zăpezile de pe Kilimanjaro" nu vor mai exista. Criza mediului cu care se confruntă omenirea poate să pară un proces care se desfășoară lent, dar în realitate el se dezvoltă rapid și a ajuns o amenințare la scară planetară. Încălzirea globală nu este doar o problemă a oamenilor de știință sau o chestiune politică, ci una morală.