Prima pagină » Știri » Un adolescent de 16 ani a băut, apoi s-a urcat la volan, deși nu avea permis. Urmarea era previzibilă

Un adolescent de 16 ani a băut, apoi s-a urcat la volan, deși nu avea permis. Urmarea era previzibilă

Un adolescent de 16 ani a băut, apoi s-a urcat la volan, deși nu avea permis. Urmarea era previzibilă
Două persoane din județul Iași au fost rănite într-un accident produs în fața Primăriei Bârlad, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism, condus de un adolescent de 16 ani, care s-a urcat la volan băut și fără a avea permis, apoi a fugit, fiind găsit ulterior de polițiști.

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Vaslui, accidentul a avut loc, sâmbătă, pe bulevardul Republicii din municipiul Bârlad, în fața Primăriei, unde, din cauza vitezei excesive și pe fondul consumului de alcool, un adolescent de 16 ani a pierdut controlul asupra direcției mașinii într-o curbă, lovind un autoturism condus regulamentar de un tânăr de 23 de ani, din localitatea ieșeană Lespezi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În urma impactului, șoferul din Iași și o femeie aflată în mașina acestuia au fost răniți, fiind preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul de Urgență Bârlad, unde medicii i-au diagnosticat cu traumatism cranio-cercebral și traumatism de coloană cervicală, respectiv contuzie la cot și traumatism cranio-cercebral.

Adolescentul de 16 ani a fugit cu mașina de la locul accidentului, la locuința părinților săi din localitatea Banca.

„În scurt de la producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a fost identificat de către polițiști în localitatea Banca. Minorul a fost testat cu aparatul alcoolscop, care a indicat o valoare de 0,72 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat, duminică, responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Loredana David.

Polițiștii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele adolescentului pentru conducere fără permis, fugă de locul accidentului, vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

Citește și