Un al doilea centru ilegal în care erau ținuți bătrâni, descoperit de Poliție. Azilul ar aparține de aceeași firmă care deține și căminul de la Păulești
Polițiștii au descoperit, miercuri, la Ploiești, un al doilea centru ilegal în care erau ținuți bătrâni, surse din rândul anchetatorilor afirmând că azilul este administrat de aceeași firmă care deține și căminul de la Păulești în care zeci de bătrâni erau ținuți în condiții inumane.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Prahova, Raluca Brezeanu, polițiștii au identificat, miercuri, și un al doilea centru ilegal în care erau ținuți bătrâni, la Ploiești, urmând să fie făcute verificări și în acest caz, pentru a se stabili cine administrează spațiul.
Conform sursei citate, în acest centru au fost găsite trei persoane.
Surse apropiate anchetei spun că primele verificări arată că acest centru ar fi administrat de aceeași firmă care deține și azilul de la Păulești și că este posibil ca administratorii acestei societăți să dețină și alte spații în care să fie ținuți bătrâni.
Polițiștii din Prahova, însoțiți de reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, inspectori de la Protecția Consumatorului, dar și de un medic legist, au descins, miercuri dimineață, la o casă din Păulești unde funcționa un azil ilegal de bătrâni, unde au fost găsiți 37 de vârstnici.
Șeful Poliției Județene Prahova, comisar Viorel Dosaru, a declarat corespondentului MEDIAFAX că Poliția a început verificările în acest caz după ce a primit imagini care arată condițiile mizere în care bătrânii erau ținuți în azilul ilegal din comuna Păulești.
Surse apropiate anchetei au declarat că respectivul cămin de bătrâni este administrat de societatea comercială SC Alex & Moni și funcționează ilegal, în condițiile în care firma nu deține autorizație pentru funcționarea unui astfel de așezământ.
Managerul Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, Daniel Nicolae, declara că din azilul ilegal au fost preluați de ambulanțe 31 de bătrâni care au fost duși la Spitalul Municipal din Câmpina, unde după o evaluare medicală complexă se va stabili dacă vor fi trimiși către alte unități sanitare sau către așezăminte de îngrijire pentru persoane vârstnice. El a precizat că în cursul acestei zile vor fi preluate de ambulanțe și duse la spital și celelalte șase persoane din centru.
Potrivit lui Nicolae, toți bătrânii din centru sunt bolnavi cronic, majoritatea suferind accidente vasculare, mulți dintre ei având pareze sau semipareze. De asemenea, o persoană din acel centru este nevăzătoare.
„Sunt oameni care au nevoie de ingrijiri speciale”, a spus managerul Serviciului Județean de Ambulanță Prahova.
Referitor la condițiile în care erau ținuți oamenii, el a spus: „Mizerie. Erau unii peste alții, câte doi-trei în pat, fără lenjerie curată, fără pamperși schimbați, mirosea a urină și fecale. Unii dintre ei erau deshidratați”.
Conform sursei citate, oamenii nu beneficiau de asistență medicală, iar tratamentele nu le erau administrate.
La rândul său, comisarul Alexandru Cârdei de la CJPC Prahova, care participă la descinderile făcute la azilul din Păulești, a spus că bătrânii erau ținuți în condiții „de neimaginat”, iar mirosul de acolo era insuportabil.
El a spus că a găsit în căminul de la Păulești numeroase nereguli, de la mâncare fără etichete, până la găini vii ținute într-o cadă de baie, mucegai pe jos, muște moarte și uscate rămase pe firele electrice și în incinta în care se face mâncarea.
Reprezentantul CJPC Prahova a mai afirmat că, de asemenea, nu există un rețetar pentru prepararea hranei pentru bătrânii bolnavi, că niciunul dintre angajații care se ocupă de preparea hranei nu are carnet de sănătate, iar comisarii au găsit în incinta căminului 20 de kilograme de carne care nu are elemente de identificare, astfel că nu se poate ști de unde provine sau dacă este expirată.
„Pe jos este mucegai, mâncarea se face în aceeași incintă unde sunt depozitate vopseluri, pe firele electrice sunt muște uscate, iar într-o cadă am găsit două găini vii”, a afirmat Cârdei.
Întrebat dacă știe care sunt sumele pe care le plăteau bătrânii pentru a fi ținuți în acest azil, el a spus că, din discuțiile pe care le-a avut cu polițiștii, a înțeles că tariful lunar de persoană era de 1.000 de lei.