Un alpinist clujean a escaladat un vârf de 8.156 metri din Himalaya
Potrivit unui mesaj postat, sâmbătă, pe pagina „Expediție Manaslu – Performanță pentru Cluj” de pe o rețea de socializare, membrii acesteia abia așteapă să ajungă acasă.
„Astăzi la 7,45, ora Nepalului, Expediția Manaslu și-a atins obiectivele. Vasile Cipcigan a atins vârful Manaslu, 8.156 de metri. Vă mulțumin tuturor pentru gândurile bune și abia așteptăm să ne revedem cu bine”, se arată în postare.
Cei doi alpiniști clujeni au plecat la sfârșitul lunii august într-o expediție de cucerire a vârfului Manaslu din Himalaya care are o înălțime de 8.156 de metri.
Vasile Cipcigan, șef formație în cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj al Consiliului Județean Cluj, unul dintre cei doi alpiniști, declara, în 11 august, într-o conferință de presă, că ascensiunea finală va dura între 8 și 12 ore, iar coborârea circa patru – cinci ore.
Celălalt alpinist, ziaristul clujean Titus Crăciun, declara, la rândul său, că se află la prima sa expediție de alpinism în afara României, scopul său fiind în primul rând unul jurnalistic.
Cei doi alpiniști au început în urmă cu un an și jumătate pregătirea în comun pentru expediție, care a inclus pregătire fizică și psihică, alergare montană, pregătire logistică, de adunare a echipamentului, pregătire și verificare a acestuia.
Costurile expediției de cucerire a vârfului Manaslu au ajuns la circa 9.000 de euro de persoană.