Prima pagină » Știri » Un alt treilea bărbat din Călărași a murit după ce ar fi consumat alcool metilic

Un alt treilea bărbat din Călărași a murit după ce ar fi consumat alcool metilic

Un alt treilea bărbat din Călărași a murit după ce ar fi consumat alcool metilic
Un alt treilea bărbat din Călărași a murit după ce ar fi consumat alcool metilic

Potrivit procurorului Xenofonte Purcărea, șeful Secției Urmăriri Penale din cadrul Parchetului Tribunalului Călărași, în acest dosar procurorii anchetează moartea a trei bărbați din localitatea Dragalina.

Inițial, ancheta a vizat decesul a doi bărbați, unul în vârstă de 57 de ani, mort în data de 10 ianuarie la Spitalul Sfântul Pantelimon și altul în vârstă de 44 de ani, decedat în aceeași zi la Spitalul Județean de Urgență din Călărași. Ulterior, procurorii au aflat că în dimineața zilei de 9 ianuarie un alt bărbat, în vârstă de 41 de ani, tot din Dragalina, a murit la spitalul din Călărași, intoxicat cu o substanță care ar putea fi alcool metilic.

Medicii legiști care au făcut necropsiile au prelevat probe și au solicitat efectuarea de analize toxicologice în laboratoarele Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici” din București, în urma acestor analize urmând să fie stabilită substanța cu care cei trei bărbați s-au intoxicat.

De asemenea, alte zece persoane din localitatea Dragalina sunt internate, șapte dintre acestea la Spitalul Floreasca din București, iar trei la Spitalul Județean Călărași.

Conform procurorilor, nu există certitudinea că toate aceste persoane au consumat alcool provenit din aceeași sursă, putând exista și situații în care intoxicațiile să fi fost provocate de alcool etilic sau de alte substanțe, în urma analizelor toxicologice urmând să se stabilească despre ce substanțe este vorba.

Purtătorul de cuvânt al Spitalul Floreasca, Bogdan Oprița, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că patru din cei șapte bărbați internați la această unitate medicală sunt în stare foarte gravă.

„În 24 de ore, am primit patru bărbați intoxicați cu alcool metilic, acum avem șapte în total, trei fiind transferați duminică. Patru dintre pacienții internați sunt în stare foarte gravă, intubați și chiar pe dializă”, a spus doctorul Bogdan Oprița.

Și starea celorlalți bărbați este gravă, dar nu au fost încă intubați, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Floreasca din Capitală.

La rândul său, secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a declarat, pentru MEDIAFAX, că din datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Călărași rezultă că bărbații ar fi consumat băuturi care conțineau alcool metilic, făcute într-o gospodărie. Arafat a precizat că poliția a început o anchetă încă de sâmbătă, după ce au fost semnalate aceste cazuri și, totodată, s-a recomandat populației să nu consume băuturi alcoolice decât din surse autorizate.

Metanolul, cunoscut și ca alcool metilic, carbinol, este toxic prin două mecanisme. Pe de o parte, prin ingestie, inhalare și absorbție cutanată, poate fi fatal din cauza efectului depresiv la nivelul sistemului nervos central. Pe de altă parte, cauzează orbire prin distrugerea nervului optic.

Efectele toxice ale metanolului se instalează după mai multe ore. Intoxicația cu metanol se manifestă inițial prin dureri de cap, amețeală, greață, pierderea echilibrului, confuzie, iar la doze mari apar pierderea conștienței și chiar decesul. Doza fatală este cuprinsă între 100 și 125 de mililitri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?