Prima pagină » Știri » Un apropiat al fraților Cămătaru s-a predat la Drobeta-Turnu Severin

Un apropiat al fraților Cămătaru s-a predat la Drobeta-Turnu Severin

Un apropiat al fraților Cămătaru s-a predat la Drobeta-Turnu Severin
Un apropiat al fraților Cămătaru, judecat în dosarul privind săvârșirea de fapte cu violență, proxenetism, cămătărie și trafic de persoane și care avea mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de patru ani, s-a predat la sediul IPJ Mehedinți, urmând să fie transferat la penitenciar

Un apropiat al fraților Cămătaru, judecat în dosarul privind săvârșirea de fapte cu violență, proxenetism, cămătărie și trafic de persoane și care avea mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de patru ani, s-a predat la sediul IPJ Mehedinți, urmând să fie transferat la penitenciar.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Meheidnți, inspector principal Nicolae Lohon, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că Iulian Bocu, în vârstă de 46 de ani, din București, s-a predat, vineri seară, polițiștilor din Mehedinți, el fiind însoțit de către avocatul său.

Pe numele bărbatului exista un mandat de arestare emis de Tribunalul București, în baza unei sentințe de patru ani de închisoare pentru infracțiuni de crimă organizată, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Duminică, Iulian Bocu se afla încă în arestul IJP Mehedinți, el urmând să fie transferat la Penitenciarul din Drobeta Turnu Severin pentru executarea pedepsei.

Sile Cămătaru, pe numele căruia s-a dat mandat de urmărire internațională, a fost prins în Germania de polițiștii locali, la un filtru în trafic organizat pe autostrada Passau – Frankurt, au anunțat, duminică, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

Potrivit IGPR, Sile Cămătaru a fost dat în urmărire internațională sâmbătă seară, fiind prins de polițiștii germani în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30. El se afla la volanul unei mașini cu număr de Frankfurt, împreună cu alte trei persoane, doi bărbați și o femeie, care sunt verificate de polițiștii germani.

„E greu de crezut că a fost vorba despre o predare voluntară. La zece ore de la prinderea sa, el trebuie să ajungă în fața procurorilor germani, urmând ca în 10-15 zile să fi extrădat în România”, a spus purtătorul de cuvînt al IGPR, Marius Tache.

Oficialul IGPR a mai spus că fratele lui Sile Cămătaru, Nuțu, este dat, și el, în urmărire internațională, însă nu a fost localizat deocamdată. Potrivit IGPR, nu există informații că Nuțu Cămătaru ar fi plecat din România.

Frații Ion și Vasile Balint, cunoscuți drept Nuțu și Sile Cămătaru, au fost dați mai întâi în urmărire națională, după ce polițiștii nu i-au găsit la domiciliu, vineri seară, pentru aplicarea mandatelor de executare a condamnărilor definitive.

Cei au fost condamnați, vineri, de instanța supremă, printr-o decizie definitivă, la șase și, respectiv, 13 ani de închisoare, judecătorii menținând, în cazul celor doi, sentința din faza inferioară a procesului.

În cazul lui Vasile Balint, judecătorii instanței supreme au admis parțial recursul acestuia, constatând ca executată în regim de detenție perioada 2 mai 2004 – 19 decembrie 2011, pe care au și dedus-o din condamnarea de 13 ani dată de Curtea de Apel București.

Potrivit deciziei instanței supreme, din pedeapsa lui Sile Cămătaru va fi dedusă o perioadă de aproximativ șapte ani și jumătate, astfel că acesta ar mai avea de executat aproximativ cinci ani și jumătate de detenție.

Frații Cămătaru au fost judecați, alături de rude și apropiați, într-un dosar privind săvârșirea de fapte cu violență, proxenetism, cămătărie și trafic de persoane.

Alături de cei doi, în acest dosar au mai fost judecați Ion Lungu, Cristian Gheorghe, Laurențiu Roman, Laurențiu Cosma, Costel Urzică, Iulian Bocu, Smaranda Stoica, Dănuț Ion, Iulian Marghiolescu, Adrian Panduru, Marian Simirianu, Leonard Bărbieru, Constantin Stoica, Adi Dinescu, Ștefan Gheorghe, Eugen Gheorghe, George Ionuț Teodoru Baboi, Cristian Robert Boboc, Cristian Alexandru Cîrstoiu, Alina Vasile, Silviu „Fluturică” Dudiță, Sile Stan și Angela Stoica.

Citește și