Un asistent medical de la „Colțea”, cercetat după ce vrut să vândă sângele destinat unui pacient

Publicat: 29 09. 2013, 12:05
Actualizat: 30 09. 2013, 09:53

Un asistent de la Spitalul „Colțea” din Capitală este cercetat după ce a sustras o pungă cu sânge destinat unui pacient și a încercat să o predea unui centrul de transfuzii, pentru a primi o zi liberă de la serviciu, gratuități pe mijloacele de transport în comun și bonuri valorice de 63 de lei.

Asistentul medical, care se numește Petre Filimon și are 37 de ani, lucrează la secția de hematologie a Spitalului „Colțea”, au precizat, pentru Mediafax, surse din Poliție.

În 23 septembrie, fiind de serviciu la spital, el a sustras o unitate de sânge ce trebuia administrată unui pacient și păstrat-o, timp de trei zile, în congelatorul din locuința lui.

La 26 septembrie, asistentul medical s-a dus cu punga de sânge la un centru de transfuzii din București, unde a încercat să o predea, în schimbul beneficiilor acordate unui donator.

Șeful centrului a alertat însă Poliția, astfel că asistentul a fost reținut, iar în prezent este cercetat, în stare de libertate, pentru delapidare, punerea în primejdie a unei persoane în neputință de a se îngriji și efectuarea de activități privitoare la donarea, colectarea, controlul biologic, prepararea, distribuția și administrarea sângelui și a componentelor sanguine umane, fără autorizare din partea Ministerului Sănătății sau în alte condiții decât cele prevăzute în autorizația legală ori fără acreditare pentru activitățile respective.

Dr. Raed Arafat, secretar de stat în Minsterul Sănătății, a declarat că au fost alertate toate centrele de transfuzie din țară, pentru a fi depistate eventuale cazuri similare.