Prima pagină » Știri » Un autobuz a fost distrus de flăcări. 20 de pasageri, evacuați

Un autobuz a fost distrus de flăcări. 20 de pasageri, evacuați

Un autobuz a fost distrus de flăcări. 20 de pasageri, evacuați
Un autobuz care efectua curse regulate în județul Mureș a luat foc, vineri, pe DN 14, aproape de Sighișoara, șoferul acestuia evacuând la timp toți pasagerii, astfel că nu au fost înregistrate victime, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un autobuz în care se aflau 20 de persoane a ars în totalitate, vineri, în timp ce se deplasa pe DN 14, pe raza localității Daneș, iar șoferul acestuia a sesizat din timp focul, a oprit pe partea dreaptă și a evacuat la timp toți pasageri.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș, căpitan Cristian Virag, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că 12 pompieri au intervenit pentru stingerea flăcărilor.

„Șoferul a observat la timp incendiul, a tras pe dreapta și a evacuat toți pasagerii. La sosirea pompierilor o parte dintre ei au plecat, deoarece incendiul s-a produs aproape de Sighișoara. Nicio persoană nu a fost rănită”, a spus Cristian Virag.

Autobuzul efectua curse regulate în județul Mureș, în localitatea Sighișoara și împrejurimi, iar în urma incendiului a ars în totalitate.

La ora transmiterii acestei știri se efectuează o anchetă pentru a stabili cauzele izbucnirii incendiului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Un exemplar rar de benzi desenate cu Superman, vândut la licitație cu o sumă colosală