Un avion Blue Air, care s-a depresurizat în zbor, a aterizat în siguranță pe Aeroportul „Henri Coandă”
Un avion cu 97 de pasageri, care venea de la Bruxelles, și care în timpul zborului s-a depresurizat, a aterizat în siguranță pe Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni, nicio persoană nefiind rănită, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al companiei Blue Air, Florentina Tatu.
Echipajul avionului, care aparține companiei Blue Air, a semnalat depresurizarea aparatului de zbor înainte de aterizarea pe Aeroportul „Henri Coandă”.
„Comandantul a respectat procedurile standard în astfel de cazuri și, în urmă cu câteva minute, aeronava a aterizat în siguranță, fără ca cineva să fie rănit. Singura problemă în cazul pasagerilor a fost impactul vizual foarte puternic, pentru că în astfel de cazuri cad măștile de oxigen. Nimeni nu a pățit nimic”, a spus purtătorul de cuvânt al companiei aeriene.
Florentina Tatu a precizat că avionul va intra în verificări amănunțite, pentru a se stabili cauza care a dus la depresurizare.