Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Cisnădie
Incidentul a avut loc pe Aerodromul Măgura din localitatea Cisnădie, la scurt timp după ce un avion de mici dimensiuni a decolat. Oficiali din Ministerul Afacerilor Interne au declarat pentru MEDIAFAX că în aparatul de zbor se aflau patru persoane, iar pilotul ar fi ratat decolarea și a încercat să redreseze avionul.
În urma impactului cu solul, o persoană a fost rănită și transportată la spital. „La bordul avionului erau trei bărbați și o femeie. Aparatul nu a reușit să ia altitudine. Din datele pe care le avem, avionul nu a luat foc”, a declarat Odeta Veștemean, purtător de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, incidentul a fost semnalat prin numărul de urgență 112, la fața locului fiind trimise mai multe echipe de salvatori, dar și ambulanțe pentru transport victime multiple. Anchetatorii spun că pilotul cunoștea zona și avea experiență pe avioanele de mici dimensiuni.