Un avion militar pleacă sâmbătă la Kiev pentru a aduce în București răniți în conflicte

Un avion militar pleacă sâmbătă la Kiev pentru a aduce în București răniți în conflicte
Publicat: 28/02/2014, 13:20
Actualizat: 01/08/2014, 14:11

Avionul militar pregătit să aducă în România mai multe persoane rănite în urma conflictelor din Ucraina va decola spre Kiev sâmbătă dimineață, pacienții urmând să fie internați în spitale din București, potrivit MAI.

Avionul militar care aparține Ministerului Apărării Naționale, pregătit din punct de vedere medical special pentru misiuni umanitare, va decola de la Baza 90 Otopeni spre Kiev, în jurul orei 8.00, însă ora ar putea fi modificată în funcție de condițiile atmosferice.

„Autoritățile ucrainiene au informat oficialii Ambasadei României din Ucraina referitor la persoanele care pot fi transportate pentru acordarea de îngrijiri medicale în România. La bordul avionului se vor afla medici de la SMURD București, care se vor asigura că persoanele rănite vor fi transportate în siguranță, sub supraveghere medicală”, arată vineri Ministerul Afacerilor Interne (MAI), într-un comunicat de presă.

După ce vor fi aduși în România, răniții vor fi preluați de patru mașini pentru transport victime multiple, ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, și transportați, după caz după caz, la spitalele Universitar, Elias, Bagdasar și Floreasca din București.

Oficialii MAI au precizat că repartizarea pacienților se va face conform situației lor medicale, stabilite de echipa de medici de la bordul avionului.

Această misiune umanitară este coordonată, din dispoziția viceprim-ministrului Gabriel Oprea, ministru interimar al Afacerilor Interne, de către secretarul de stat al MAI Raed Arafat și se va desfășura în cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Sănătății.

Misiunea a fost organizată la solicitarea părții ucrainene, primită prin Ambasada României la Kiev. Viceprim-ministrul Gabriel Oprea a înaintat această solicitare Executivului, care a decis, miercuri, să trimită un avion militar în capitala Ucrainei, pentru a prelua 12 răniți.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Marina SUA a folosit sistemul Aegis, similar celui de la Deveselu, pentru a intercepta rachetele...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Cum am putea ajunge iar la tăieri de salarii si pensii. Expert român din Elveția:...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Un bărbat și câinele lui au mers pe jos în jurul lumii timp de 7...
Primarul Băluță renunță la Planșeul Unirii și lansează din nou acuzații către Nicușor Dan
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Categoria de pensionari care scapă de impozit. Legea a intrat în vigoare de la 1...
În cât timp ajungi milionar dacă investeşti 25 de lei pe zi
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Moarte învăluită în mister în Argeș. Cine este bărbatul găsit împușcat cu propria armă de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Ce mașină are costuri mai mici de întreținere: diesel sau benzină? Cât de mare este...
Liderul Hezbollah a fost de acord cu oprirea temporară a focului cu câteva zile înainte...
Orașul PUS la PĂMÂNT de ROMANI și BLESTEMAT timp de 170 de ani
Doliu în România. S-a stins un mare om de afaceri. A reușit să-și construiască un...
Bianca Drăgușanu, gest neașteptat pentru Gabi Badalau. Ce a făcut de ziua de naștere
Radu Vâlcan, imagini de pe patul de spital. Ce mesaj a transmis prezentatorul Insula Iubirii
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Imagine emoționantă cu Kate Middleton! Prințesa de Wales, surprinsă în timp ce îmbrățișează o tânără...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Test de cultură generală. Care este diferența dintre meteoroid, meteor și meteorit?