Un băiețel de 2 ani din Constanța, victima unui incendiu. Sora acestuia, de un an, a fost grav rănită

Publicat: 15 12. 2013, 16:58
Actualizat: 31 01. 2019, 21:26

Un băiețel de doi ani a murit, iar sora acestuia, în vârstă de un an, a fost grav rănită, în urma unui incendiu izbucnit, duminică, în locuința lor din comuna Castelu din județul Constanța, în timp ce erau singuri acasă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, pompierii au fost solicitați duminică, în jurul orei 11.00, să intervină la un incendiu izbucnit la o locuință din Castelu.

La fața locului a ajuns o autospecială de la Medgidia, care a reușit să stingă flăcările în mai puțin de o oră.

În urma incendiului, un băiețel de doi ani a murit, iar sora acestuia, în vârstă de un an, a fost grav rănită, suferind arsuri pe 40 la sută din suprafața corpului. Fetița a fost preluată de la locuință de o ambulanță, iar pe drum a fost transferată într-un elicopter SMURD și transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Constanța.

Pompierii spun că cei doi copii, care provin dintr-o familie săracă, erau singuri acasă în momentul izbucnirii incendiului.

Conform sursei citate, incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit la televizor, iar camera în care se aflau copiii a fost distrusă în totalitate, iar cealaltă încăpere a locuinței a fost și ea afectată în mare parte.