Un bărbat a fost arestat după ce și-a violat trei ani fiicele, una având un copil cu el
Un bihorean în vârstă de 45 ani a fost arestat preventiv pe 30 de zile, fiind acuzat că și-a violat, timp de trei ani, cele două fiice, iar în urma relației incestuoase una dintre fete, acum în vârstă de 16 ani, a născut o fetiță în urmă cu un an și jumătate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorul Cristian Ardelean, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX că Tribunalul Bihor a dispus, luni seară, arestarea preventivă a unui bărbat de 45 ani din localitatea Vaida, comuna Roșiori, anchetat pentru viol și incest.
Potrivit sursei citate, Veres Lajos este cercetat după ce, începând din 2010, și-a abuzat sexual cele două fiice, de 16, respectiv 14 ani.
„Cu una dintre ele bărbatul are și un copil, o fetiță de un an și șase luni”, a spus purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Potrivit lui Ardelean, după începerea anchetei, cele două adolescente abuzate au fost preluate de asistenții sociali și internate la un centru al Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, iar bărbatul a fost prezentat instanței de judecată pentru arestare.
Decizia Tribunalului de arestare preventivă nu este definitivă, fiind atacată deja de bărbat cu recurs.