Un bărbat a fost ridicat de polițiști de la o petrecere, după ce a încercat să-i lovească

Publicat: 28 04. 2013, 19:07
Actualizat: 03 07. 2013, 19:11

Un bucureștean a fost încătușat cu forța după ce a încercat să lovească un agent al Secției 25, în noaptea de sâmbătă spre duminică, înfuriat de faptul că polițiștii au intervenit să oprească o petrecere zgomotoasă, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Capitalei, Alexandru Niculae.

Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc în jurul orei 1.30, când o patrulă a Secției 25 care pleca de la un caz a observat că, într-un apartament de la etajul șase al unui bloc din sectorul 6, are loc o petrecere zgomotoasă.

„Polițiștii au constatat că muzica era data foarte tare, iar geamurile erau deschise. Pentru că, în mod evident, liniștea publică era tulburată, polițiștii au bătut la ușa apartamentului respectiv și au cerut persoanelor aflate înăuntru să se legitimeze”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alexandru Niculae.

Conform oficialului Poliției Capitalei, în locuință se aflau patru persoane, dintre care trei s-au legitimat imediat. A patra persoană, un bărbat, a început însă să-i înjure pe agenți și a refuzat să le prezinte cartea de identitate.

„Polițiștii l-au invitat pe acesta, jos, la mașină, împreună cu proprietarul apartamentului. Ajuns în fața blocului, bărbatul, care se afla într-o stare avansată de ebrietate, a devenit din nou reclacitratnt și a încercat să lovească un agent, motiv pentru care a fost imobilizat conform procedurii și dus la secție”, a mai spus Niculae.

Toate cele patru persoane au fost amendate contreavențional pentru tulburarea ordinii publice, valoarea totală a amenzilor ricându-se la suma de 6.500 de lei.