Prima pagină » Știri » Un bărbat a murit din cauza hipotermiei

Un bărbat a murit din cauza hipotermiei

Un bărbat a murit din cauza hipotermiei
Un bărbat în vârstă de 64 de ani din comuna suceveană Poiana Negri a murit din cauza hipotermiei, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Adrian Popescu, care a precizat că în alte două cazuri de deces urmează să se stabilească dacă moartea a fost provocată de hipotermie.

Un bărbat în vârstă de 64 de ani din comuna suceveană Poiana Negri a murit din cauza hipotermiei, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Adrian Popescu, care a precizat că în alte două cazuri de deces urmează să se stabilească dacă moartea a fost provocată de hipotermie.

Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava a spus că în cazul bărbatului din Poiana Negri decesul prin hipotermie generalizată a fost confirmat de Serviciul de Medicină Legală Suceava.

Bărbatul fusese găsit căzut lângă gardul unui vecin, iar familia a solicitat o ambulanță, echipajul ajungând cu greu, după o oră, întrucât a fost nevoit să parcurgă peste doi kilometri pe jos, până la locuința pacientului. Bărbatul a fost preluat și transportat la spital și s-a încercat resuscitarea timp de două ore, fără rezultat.

Un alt caz unde urmează să fie făcută necropsia pentru stabilirea cauzei decesului este al unui bărbat de 52 de ani din comuna suceveană Boroaia, care a fost găsit mort pe un câmp, miercuri, de către sora sa care îl căuta de mai multe ore. Aceasta a sunat la 112, iar un echipaj de ambulanță a ajuns în zonă, constatând că bărbatul era decedat de mai mult timp și înghețat.

Un al treilea caz este al unei femei în vârstă de 86 de ani din municipiul Suceava, care a murit joi dimineață la Spitalul Județean, unde fusese adusă miercuri seară, cu hipotermie, având o temperatură a corpului de 25,8 grade.

Directorul medical al Spitalului Județean Suceava, dr. Tiberius Brădățan, a declarat că femeia fusese adusă din locuința sa din cartierul Burdujeni și era și malnutrită.

În ultimele două cazuri cauza morții urmează să fie stabilită în urma necropsiei.

Citește și