Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, Florin Chisim, incendiul a cuprins, joi, un apartament situat la etajul patru al unui bloc din Rovinari.
Imediat ce au ajuns în fața blocului, pompierii au găsit un bărbat de 68 de ani, care se aruncase în gol de teama flăcărilor, transmite corespondentul Mediafax.
„ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 4 al unui bloc de pe strada Zorilor din orașul Rovinari. Primele la fața locului au ajuns echipajele din cadrul SVSU Rovinari care, în momentul în care încercau să pătrundă în apartament pentru a interveni, un bărbat în vârstă de 68 de ani s-a aruncat în gol de la balconul apartamentului”, a spus Chisim.
Pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului, iar medicii au încercat să îl salveze pe bărbat. Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare, acesta a murit.
În prezent se fac cercetări pentru a se stabili cum s-a produs incendiul, iar poliția a deschis o anchetă în acest caz.