Un bărbat a murit după ce s-a dat pe zăpadă cu un colac tras de maşină. O altă persoană se află în stare critică
O tragedie a avut loc în Satu Mare. Sergiu, un bărbat de 35 de ani, a murit după ce s-a dat pe zăpadă cu un colac tras de maşină. De asemenea, o altă persoană (o tânără de 21 de ani) se află în stare critică. Șoferul autoturismului consumase alcool.
Totul a avut loc înoaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 00.00, pe drumul forestier ”Brada”, situat în extravilanul localității Negrești Oaș, în zona ”Luna Șes”, scrie PresaSM.
Un tânăr de 26 de ani, a aflat la volanul unui Mercedes, înmatriculat în Franța, a tractat trei persoane pe un colac tubby și o cameră auto, și anume un bărbat în vârstă de 35 de ani, și două femei, ambele în vârstă de 21 de ani.
La un moment dat, cele trei persoane s-au izbit de un copac situat pe marginea drumului. Bărbatul a murit, iar cele două tinere au fost rănite, una fiind în stare critică. A doua tânără are fractură de picior și contuzie de coloană.
Iubita lui Sergiu a transmis un mesaj sfâșietor pe Facebook:
„Sufletul meu, inima mea, bebe meu de ce mai lăsat bebe de ce? Bebe, hai te rog înapoi, aveam atâtea planuri împreună, iar Dumnezeu mi te-a luat, doamne adami-l pe înapoi, ce ma fac eu fără tine sufletul meu? Acuma ne-ai lăsat, iubirea mea, Dumnezeu să te odihnească în pace și să aiba grijă de tine acolo sus, iar noi promit ce ne vom revedea curând, bebe meu frumos, îngerașul meu, am să te iubesc toată viața mea”
Șoferul consumase alcool
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând să i se recolteze probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală gravă din culpă. Nefiind un drum public, accidentul nu este considerat a fi unul rutier.