Un bărbat a reclamat la OPC că s-a îmbătat cu apă plată
Șeful Comisariatului pentru Protecția Consumatorului Harghita, Laurențiu Moldovan, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că un bărbat a reclamant că s-a îmbătat cu apă plată.
„Clientul a cumpărat dintr-un supermarket o apă plată și după ce s-a urcat la volan a spus că simțea că îl ia cu amețeli și s-a îmbătat de la apă. A zis că producătorul este de vină pentru că i-a pus viața în pericol, dar și viețile celorlalți participanți la trafic. Noi ne-am făcut treaba. A trebuit să continuăm demersurile, am luat buletinele de analiză, ni le-a prezentat producătorul pentru lotul respectiv de apă. Evident că nu avea cum să se întâmple, iar apoi am încheiat acțiunea de control. Apa era bună, totul era în regulă”, a spus Laurențiu Moldovan.
În reclamație, clientul a scris „o poveste lungă” și a explicat „la câte pericole s-a supus el și ceilalți participanți la trafic”.
Inițial, consumatorul a făcut reclamație la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC).
„La noi reclamația a ajuns după, nu mai țin minte exact”, a mai spus Laurențiu Moldovan.