Un bărbat a sunat la 112 și a spus că iubitei sale i s-a făcut rău, apoi a murit. Polițiștii au aflat ce s-a întâmplat de fapt după necropsie
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat că un bărbat din localitatea suceveană Marginea, care locuia împreună cu concubina sa în casa părinților acesteia din localitatea Mihoveni, a anunțat, marți, că femeii i s-a făcut rău și că la scurt timp a murit.
În urma necropsiei s-a stabilit că femeia a murit după ce a fost sugrumată, iar în aceste condiții polițiștii l-au audiat din nou pe concubinul femeii, care a recunoscut că, pe fondul consumului de alcool, s-au certat și a sugrumat-o.
Bărbatul a fost reținut joi, pentru omor, fiind dus în Arestul Poliției Județene și urmând să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă.