Un bărbat acuzat că și-a ucis în bătaie soția însărcinată a fost arestat

Publicat: 24 10. 2013, 16:54
Actualizat: 15 02. 2017, 16:47

Un bărbat din județul Sibiu a fost arestat, joi, fiind acuzat că și-a bătut crunt soția însărcinată în luna a șasea, femeia ajungând în stare critică la spital, unde a murit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de reprezentanții Parchetului Tribunalului Sibiu, procurorii au formulat o propunere de arestare preventivă a unui bărbat acuzat de omor deosebit de grav.

Anchetatorii au stabilit că bărbatul a avut, luni, o altercație cu soția sa, în vârstă de 31 de ani, însărcinată în luna a șasea. Incidentul s-a produs în locuința familiei, în prezența celor șase copii ai celor doi, iar bărbatul a lovit-o puternic pe femeie, cu pumnii și picioarele, în zona abdominală, cauzându-i o ruptură de splină, ceea ce a dus la moartea ei.

Procurorii sibieni au precizat că, în momentul în care femeii i s-a făcut rău, bărbatul a chemat Ambulanța, victima ajungând în stop cardio-respirator la Spitalul Municipal din Mediaș, fără urme vizibile de violență pe corp. Femeia a murit la spital.

Cauza decesului a fost stabilită, ulterior, de către medicii legiști, în urma necropsiei, și a fost sesizat Parchetul.

În cursul zilei de miercuri, suspectul a fost reținut, iar joi acesta a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, magistrații Tribunalului Sibiu emițând un mandat de arestare pentru 29 de zile.