Prima pagină » Știri » Un bărbat care a luat un copil de acasă, din Focșani, este cercetat pentru agresiune sexuală: A mai fost condamnat pentru viol asupra unui minor

Un bărbat care a luat un copil de acasă, din Focșani, este cercetat pentru agresiune sexuală: A mai fost condamnat pentru viol asupra unui minor

Un bărbat care a luat un copil de acasă, din Focșani, este cercetat pentru agresiune sexuală: A mai fost condamnat pentru viol asupra unui minor
Un bărbat care a luat un băiat de 9 ani de acasă, din Focșani, a fost reținut, fiind cercetat pentru agresiune sexuală asupra copilului. Individul a mai fost condamnat, în trecut, pentru viol asupra unui minor, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit Poliției Vrancea, copilul de 9 ani, din Focșani, a fost luat de bărbatul de 49 de ani, din Galați, în cursul zilei de miercuri, dar a fost găsit după aproximativ o oră și 30 de minute și nu părea să fi fost abuzat.

În urma cercetărilor extinse, polițiștii vrânceni l-au găsit pe bărbatul cu care plecase copilul și au decis reținerea lui pentru 24 de ore.

Bărbatul va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru agresiune sexuală.

Surse judiciare au declarat, corespondentului Mediafax, că bărbatul a mai fost arestat, în trecut, pentru viol asupra unui minor. În ceea ce privește fapta de miercuri, nu ar exista probe că băiatul de 9 ani ar fi fost victima unei fapte similare, ci că agresiunea asupra lui ar implica punerea minorului într-o situație în care nu s-a putut apăra.

Citește și