Un bărbat credea că e singurul copil al familiei, dar a descoperit că mai are 30 de frați și surori. Cum este posibil așa ceva

Publicat: 24 03. 2021, 16:52
Un bărbat credea că e singurul copil al familiei, dar a descoperit că mai are 30 de frați și surori. Cum este posibil așa ceva / Sursă FOTO: Instagram

Un bărbat în vârstă de 27 de ani a descoperit faptul că mai are 30 de frați și surori. Ani de zile a trăit cu gândul că este singurul copil al familiei.

Un tânăr de 27 de ani care credea că este singurul copil a descoperit că este de fapt al doilea cel mai în vârstă dintre cei 31 de frați. Andy Torrey a descoperit acest lucru în urma efectuării unui test ADN.

„E cel mai nebunesc lucru care i s-ar putea întâmpla vreodată cuiva, știi?”, a declarat Andy Torrey pentru WHAM.

Torrey locuiește în Atlanta, Georgia, Statele Unite. Acesta a dezvăluit pentru prima dată într-un videoclip pe TikTok că și-a făcut un test ADN. Tânărul avea dubii după ce ADN pe care le-a cumpărat pentru el și familia sa au dezvăluit că era doar parțial francez și englez. Tatăl său îi spusese că este „în mare parte francez/englez”.

Credea că e singur la părinți, dar mai avea 30 de frați și surori

Torrey a declarat că niciunul dintre  părinți nu i-a spus că fost conceput cu ajutorul unui donator de spermă. Ambii părinți știau că își face un test ADN.

„Am cumpărat kitul AncestryDNA pentru ei de Crăciun și m-au atenționat, așa că am aflat literalmente aceste informații în urmă cu mai puțin de o săptămână”, a declarat Torrey pentru The Know.

„Mereu am crezut că…”

„Mereu am crezut că este bizar că sunt mult mai extrovertit, mai înalt și (n.r. mai) înclinat spre muzică decât oricine din familia mea, dar nu m-am așteptat niciodată la acest lucru”, a mai relatat acesta.

Torrey a declarat pentru WHAM că a vrut întotdeauna frați și că a fost întâmpinat cu brațele deschise de familia sa neconvențională.

„Am fost pe FaceTime timp de 10 ore pe zi timp de 4 zile consecutive, cunoscându-i pe cât mai mulți dintre (n.r. frații mei) și a fost cea mai incredibilă onoare și experiență din viața mea să fac parte din acest grup. Modul în care mulți dintre noi ne-am conectat a fost neobișnuit. M-am trezit acum o săptămână crezând că sunt singurul copil, iar acum sunt al doilea cel mai în vârstă din 31 de frați și surori”, a mai povestit Torrey.

Mulți dintre frați știau deja că sunt înrudiți prin același tată. Aceșia au o pagină de Instagram numită Paper Plane Society. În videoclipul de pe TikTok, Torrey a spus că i-a găsit după ce și-a căutat tatăl biologic. Astfel a dat peste o fotografie cu el „petrecând în Mexic” cu 15 dintre frații săi.

Torrey a glumit că, odată ce a fost adăugat la chat-ul grupului de familie, a precizat că va merge în următoarea vacanță. Frații sunt răspândiți în întreaga lume.

Lindsay Wrobel, una dintre surori, a declarat pentru WHAM că este a 20-a persoană care a aflat. Ulterior s-a alăturat alăturat grupului.

De ce se temeau părinții lui

„Ori de câte ori întâlnesc un nou frate, nu simt niciodată că vorbesc cu un străin.Simt că vorbesc cu cineva pe care l-am cunoscut toată viața, ca un vechi prieten, ca și când nu ne-am văzut de câțiva ani și există doar această recunoaștere imediată”, a mărturisit Wrobel.

Torrey a declarat pentru The Know că tatăl său era îngrijorat că relația lor se va schimba odată ce va afla că nu este tatăl său biologic.

„L-am asigurat (n.r. pe tatăl meu) că acest lucru nu ne schimbă relația și că suntem încă o familie și el a fost foarte emoționant și recunoscător. Chiar cred că ambii părinți erau îngrijorați în cea mai mare măsură de faptul că l-aș privi diferit tatăl meu social”, a relatat Torrey.