Un bărbat cu tumoare de 8 centimetri la creier, operat cu succes, pro bono, în Capitală
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care și-ar fi putut pierde complet vederea din cauza unei tumori la baza creierului, a fost operat cu succes în Capitală, intervenția foarte dificilă durând aproximativ șapte ore, a anunțat dr. Sergiu Stoica, șeful echipei de chirurgi care a lucrat pro bono.
Pacientul, care fusese diagnosticat cu craniofaringiom recidivant de opt centimetri, a fost operat la Spitalul Euroclinic din Rețeaua Privată de Sănătate „Regina Maria”, de către o echipă interdisciplinară (ATI, neurochirurgie).
Craniofaringiomul – care se dezvoltă la baza craniului în regiunea șeii turcești, în aproprierea glandei hipofizare – este o tumoare benignă, care însă se poate comporta agresiv prin creșterea continuă, comprimând structurile din vecinătate, cum ar fi nervii optici, glanda hipofiză și hipotalamusul.
„Scopul intervenției chirurgicale a fost îndepărtarea unei porțiuni cât mai mari din tumoare pe de o parte, iar pe de altă parte ameliorarea sau cel puțin prezervarea funcției glandei hipofize și a vederii. Majoritatea craniofaringioamelor pot fi excizate fie pe cale transfenoidală prin fosele nazale, fie printr-o craniotomie. În cazul pacientului de 36 ani, toate datele medicale au indicat craniotomia ca fiind soluția optimă. Deoarece pacientul fusese operat în două alte rânduri pe cale transfenoidală, anatomia locală era modificată cu țesuturi fibrotice, cicatriciale, ceea ce ar fi îngreunat suplimentar accesul. De asemenea, pentru a proteja cât mai mult nervul optic stâng care era mai puțin compromis, s-a decis ca intervenția să se facă prin partea dreaptă a tumorei, ceea ce a garantat o lezare cât mai mică a acestor structuri nervoase”, a explicat dr. Stoica.
Pentru intervenție, s-a utilizat un microscop de mare putere, care a asigurat o vizualizare adecvată a structurilor nervoase, și s-a folosit instrumentar delicat de microchirurgie, care a permis microdisecția atraumatică a tumorii de structurile vitale. Imagini ale tumorii au fost proiectate pe un monitor TV în sala de operatie, cu ajutorul unui sistem computerizat de navigație 3D, funcționând ca un GPS care, în loc de hărți, avea imaginile cu RMN-ul pacientului. Această tehnologie modernă a permis neurochirurgului să verifice cu exactitate unde se află diverse structuri nervoase vitale în raport cu tumora. Nervii optici foarte deformati, cu o funcționare la limită, au fost manipulați foarte delicat, pentru a preveni pierderea definitivă a vederii, spun medicii.
Odată cu această intervenție, Rețeaua „Regina Maria” pune bazele unui program de operații pro bono, în cadrul Spitalului Euroclinic, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Programul va permite efectuarea de operații gratuite lunar sau trimestrial, în funcție de capacitatea spitalului de a le susține financiar, și va cuprinde trei specialități medicale: neurochirurgie, chirurgie bariatrică și onco-ginecologie. Pacienții vor putea aplica pentru a fi selectați in programul de operații pro bono printr-un formular care poate fi completat pe site-ul www.reginamaria.ro, în sectiunea Pro Bono. Selecția cazurilor va fi realizată de către echipa medicală aferentă fiecărei specialități.