Prima pagină » Știri » Un bărbat de 32 de ani din Vâlcea și-a ucis iubita cu 40 de ani mai în vârstă

Un bărbat de 32 de ani din Vâlcea și-a ucis iubita cu 40 de ani mai în vârstă

Un bărbat de 32 de ani din Vâlcea și-a ucis iubita cu 40 de ani mai în vârstă
Un bărbat de 32 de ani a fost reținut duminică, după ce și-a ucis iubita cu 40 de ani mai în vârstă. Bărbatul din comuna Ladești, județul Vâlcea, a intrat în locuința concubinei sale, de 72 de ani, și pe fondul consumului de alcool a înjunghiat-o.

Potrivit Poliției Vâlcea, polițiștii din Lăpușata au fost sesizați, duminică, de un bărbat din comuna Lădești, că vecinul acestuia a spus că și-a înjunghiat concubina.

Polițiștii au găsit în locuința indicată cadavrul unei femei de 72 ani.

Totodată polițiștii au identificat și reținut bărbatul bănuit de comiterea faptei.

„În fapt, bărbatul de 32 de ani, din comuna Ladești, ar fi pătruns în interiorul locuinței concubinei sale de 72 de ani, tot din comuna Lădești, iar pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri acesta i-ar fi aplicat lovituri în zona pieptului cu un obiect tăietor-înțepător, care i-au cauzat răni incompatibile cu viața”, arată sursa citată.

A fost întocmit un dosar penal pentru omor, în care se fac cercetări de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Râmnicu Vâlcea.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?