Un bărbat de 55 de ani a căzut de la etajul 14 al Spitalului Universitar

Publicat: 05 12. 2013, 13:34
Actualizat: 19 05. 2015, 19:22

Un bărbat de 55 de ani a căzut de la etajul 14 al Spitalului Universitar. Acesta a murit. Din primele informații rezultă că este vorba de o persoană care a venit în vizită la un pacient.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgență București, dr. Leonard Grecescu, a declarat că este vorba despre un bărbat de peste 50 de ani care a căzut pe o terasă a unității sanitare.

Medicul Leonard Grecescu a precizat că echipa de resuscitare nu a mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului.

Oficiali din Poliția Capitalei au declarat pentru Mediafax că, în jurul orei 12.50, a fost primit un apel la numărul 112, prin care s-a anunțat că o persoană a căzut de la etajul 14 al Spitalului Universitar de Urgență București.

Un echipaj al Secției 17 care a ajuns la fața locului a izolat zona, urmând să fie făcute cercetări de către polițiștii Serviciului Omoruri.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, Daniel Vasile, a declarat că au fost trimise la SUUB un echipaj de prim ajutor, o autoscară și o autospecială.

În urmă cu aproximativ o lună un alt bărbat s-a aruncat de la etajul 10 al aceluiași spital. Bărbatul era în vârstă de 80 de ani și era intrenat la secția de cardiologie, cu afecțiuni grave.

VOM REVENI CU AMĂNUNTE.