Prima pagină » Știri » Un bărbat de 56 de ani a murit carbonizat în urma unui incendiu puternic

Un bărbat de 56 de ani a murit carbonizat în urma unui incendiu puternic

Un bărbat de 56 de ani a murit carbonizat în urma unui incendiu puternic
Un bărbat de 56 de ani, din localitatea Vâlcelele, județul Buzău, a murit carbonizat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce gospodăria i-a fost cuprinsă de flăcări, incendiul fiind stins cu mare dificultate din cauza vântului puternic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău, localnicii din Vâlcelele au fost cei care au sunat la 112 și au cerut sprijinul pompierilor, după ce au observat că flăcările au cuprins o gospodărie din zonă.

La fața locului, s-au deplasat imediat trei autospeciale, două cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La momentul la care pompierii au ajuns la fața locului, incendiul se manifesta cu violență, fiind amplificat de vântul puternic.

Echipele de intervenție au acționat rapid pentru localizarea și stingerea incendiului, fără a avea date dacă în casa cuprinsă de foc se află și proprietarul.

După stingerea incendiului, pompierii au găsit în locuință cadavrul carbonizat al proprietarului casei, un bărbat de 56 de ani, care locuia singur.

În urma incendiului, locuința a fost distrusă aproape în totalitate, scăpând de flăcări doar o cameră și anexele gospodăriei.

Conform specialiștilor din cadrul ISU Buzău, incendiul ar fi izbucnit din cauză că un coș de fum nu ar fi fost protejat corespunzător față de materialele inflamabile.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu