Potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, între două persoane care au participat la un protest față de clasa politică desfășurat, duminică seară, în centrul municipiului Bacău, a izbucnit, ulterior, un conflict, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Astfel, după ce au plecat de la protest, un tânăr de 29 de ani din Bacău l-a invitat la el acasă pe un alt tânăr, de 28 de ani, din Brăila. La un moment dat, băcăuanul l-a acuzat pe celălalt tânăr că i-a furat telefonul mobil tatălui său, ceea ce a dus la declanșarea conflictului.
„Tatăl autorului și cu un alt fiu al său au avut un schimb de replici cu victima, aceasta din urmă folosind un cuțit cu care i-a provocat o rană la mână bărbatului mai în vârstă. Ulterior, victima a fost scoasă pe casa scării, unde tânărul de 29 de ani a înjunghiat-o de mai multe ori cu un cuțit în spate”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, Cristinel Ciocântă.
Tânărul înjunghiat a fost transportat, duminică noaptea, în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde medicii au stabilit că i-a fost pusă viața în pericol.
În consecință, procurorii au decis reținerea băcăuanului de 29 de ani pentru tentativă de omor, el urmând a fi prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.