Un bărbat din Bacău care ar fi încercat să violeze o adolescentă într-o scară de bloc a fost prins
Incidentul s-a petrecut marți seara, când fata se întorcea acasă. Aceasta le-a spus polițiștilor că a fost atacată după ce a intrat în scara blocului, dar că a reușit să fugă în apartament, unde i-a povestit totul mamei ei.
Cele două au mers la spital, iar medicii au fost cei care au anunțat poliția.
„Pe 21 mai, în jurul orei 19.00, Secția 2 Poliție Bacău a fost sesizată de personalul spitalului, despre faptul că s-a prezentat o minoră de 14 ani, din localitate, care a relatat faptul că a fost victima unei tentative de viol și acuza dureri la nivelul umărului. Din cercetările polițiștilor, s-a stabilit faptul că, în jurul orei 18.00, minora a intrat în casa scării unde locuiește, după ea intrând și un bărbat care a început să tragă de hainele acesteia, a pipăit-o și a agresat-o fizic. Minora a reușit să scape și a intrat în apartament”, a declarat, corespondentului Mediafax, Cătălina Crețu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
Polițiștii l-au reținut, miercuri seara, pe suspect, un bărbat de 41 de ani, din Bacău. Acesta va fi prezentat, joi, instanței cu propunere de arestare preventivă.