Prima pagină » Știri » Un bărbat din Baia Mare este cercetat pentru agresiune sexuală după ce a abordat un copil pe stradă

Un bărbat din Baia Mare este cercetat pentru agresiune sexuală după ce a abordat un copil pe stradă

Un bărbat din Baia Mare este cercetat pentru agresiune sexuală după ce a abordat un copil pe stradă
Un bărbat de 31 de ani, acuzat că a abordat pe stradă, în zona bazinului de înot din Baia Mare, un copil, este cercetat pentru agresiune sexuală, acesta fiind identificat cu ajutorul camerelor de supraveghere din zonă, transmite corespondentul MEDIAFAX

Reprezentanții IPJ Maramureș au declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX că bărbatul a fost audiat și urmează să fie luate împotriva lui măsurile legale.

„Din momentul în care au fost sesizați despre faptul că un minor a fost abordat de un bărbat necunoscut, polițiștii au demarat activități pentru identificarea persoanei și pentru stabilirea situației de fapt. Pe numele bărbatului, în vârstă de 31 de ani, din Baia Mare, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de agresiune sexuală. În acest caz a fost depusă o sesizare în data de 25 aprilie iar în data de 3 mai bărbatul a fost identificat în baza imaginilor camerelor de supraveghere din zona bazinului de înot din Baia Mare. Bărbatul a fost audiat și urmează să fie luate împotriva lui măsurile legale”, au spus sursele citate.

Polițiștii de investigații criminale continuă cercetările sub coordonarea unui procuror.

 

Citește și