Prima pagină » Știri » Un bărbat din Brașov a cumpărat două bijuterii pentru suma de o mie de euro. Ce surpriză a avut vânzătorul, după ce s-a dus cu banii la o casă de schimb valutar

Un bărbat din Brașov a cumpărat două bijuterii pentru suma de o mie de euro. Ce surpriză a avut vânzătorul, după ce s-a dus cu banii la o casă de schimb valutar

Un bărbat din Brașov a cumpărat două bijuterii pentru suma de o mie de euro. Ce surpriză a avut vânzătorul, după ce s-a dus cu banii la o casă de schimb valutar
Un bărbat a fost arestat preventiv de Judecătoria Brașov după ce a pus în circulație 1.000 de euro falși, el oferindu-i 20 de bancnote de 50 de euro falsificate unui brașovean, de la care a cumpărat o brățară și un lanț de aur, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov au anunțat, miercuri, că s-a început urmărirea penală pe numele unui bărbat care a pus în circulație 1.000 de euro falși, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, în 8 august, Paris Constantin a cumpărat de la un brașovean o brățară și un lanț de aur pentru care s-a oferit să plătească 1.000 de euro. Ulterior, când a vrut să schimbe banii la o casă de schimb valutar, persoana respectivă a aflat că valuta era falsificată și a anunțat Poliția.

După două luni de cercetări, polițiștii și procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov l-au găsit pe suspect și au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de acesta pentru falsificare de valori străine, punerea în circulație de valori falsificate și înșelăciune.

Conform procurorilor, din probele adunate până în prezent a reieșit că Paris Constantin a indus în eroare persoana vătămată și a pus în circulație bancnote false de 50 de euro, plătindu-i brașoveanului 20 de astfel de bancnote, toate cu aceeași serie, în total 1.000 de euro, în schimbul unei brățări și al unui lanț, ambele din aur, care cântăreau împreună aproximativ 35 de grame.

Inculpatul a fost prezentat, marți, judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov cu propunere de arestare preventivă, care a fost admisă, bărbatul fiind încarcerat în arestul Poliției Brașov pentru 30 de zile.

Citește și