Prima pagină » Știri » Un bărbat din Cluj a murit în timp ce se afla la serviciu

Un bărbat din Cluj a murit în timp ce se afla la serviciu

Un bărbat din Cluj a murit în timp ce se afla la serviciu

Un bărbat de 55 de ani a murit, marţi, în timp ce se afla la serviciu. Incidentul a avut loc într-o societate comercială din Gherla, Cluj.

„La data de 4 ianuarie a.c., în jurul orei 13.15, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Gherla au fost sesizaţi cu privire la faptul că un angajat al unei societăţi comerciale din Gherla a fost găsit căzut, într-o încăpere aflată în respectiva locaţie. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, alături de echipaje medicale de specialitate, care, după luarea măsurilor de salvare, au constatat, din nefericire, decesul persoanei. Poliţiştii au stabilit identitatea acestuia, respectiv un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Mintiu Gherlii”, se arată într-o informare a IPJ Cluj, potrivit Agerpres.

Cadavrul bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală din Cluj-Napoca în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor în care a survenit decesul.

„Pentru asigurarea cadrului legal, necesar verificărilor, în cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală, pentru ucidere din culpă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” se mai arată în informarea IPJ Cluj.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Primele declarații făcute de Nicolas Maduro din închisoare