Un bărbat din Cluj-Napoca a murit după ce a fost lovit de tren
Un bărbat din Cluj Napoca a murit după ce a fost lovit de tren. Victima avea 42 de ani.
Tragedia s-a produs luni seara.
La data de 31 ianuarie, în jurul orei 23.00, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că, pe sectorul de cale ferată dintre stațiile Cluj-Napoca Est și Cluj-Napoca, a fost identificat trupul unei persoane, existând probabilitatea ca acesta să fi fost accidentat mortal de un tren.
La fața locului, polițiștii au identificat persoana, fiind vorba despre un bărbat de 42 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, cu privire la care echipajele medicale au constatat faptul că nu mai prezenta semne compatibile cu viața.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat în vederea efectuării necropsiei la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca.
Pentru asigurarea cadrului legal, necesar verificărilor, precum și pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs nefericitul eveniment, în cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.