Un bărbat din Constanța, accidentat mortal de o ambulanță
This browser does not support the video element.
Potrivit polițiștilor, accidentul a avut loc joi seară, în jurul orei 19.00, pe bulevardul Aurel Vlaicu, la ieșirea din municipiul Constanța spre Ovidiu. O ambulanță care se întorcea în Constanța, după ce asistase un pacient în localitatea Ovidiu, l-a lovit pe bătrân în timp ce acesta traversa strada printr-un loc nepermis și fără să se asigure, în dreptul unui centru comercial.
În ambulanță, care se îndrepta spre un alt caz, se aflau șoferul și o asistentă. Aceasta din urmă a început imediat manevrele de resuscitare ale victimei.
În ajutor au mai sosit o altă autospecială a Serviciului Județean de Ambulanță și un echipaj SMURD al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, cadrele medicale încercând, mai bine de jumătate de oră, să resusciteze victima, dar fără succes.
Șoferului de pe ambulanța implicată în accident i s-a făcut rău, având tensiune foarte mare, și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.