Un ploieștean a avut parte de o surpriză neplăcută din partea companiei Engie. El a găsit în căsuța poștală cu o factură de plată la gaze în valoare de 2300 de lei deși nu a consumat niciun metru cub.
”În urmă cu 12 ani eu m-am mutat din apartamentul din Ploiești, în care locuiam, la casă, împreună cu copiii mei. De atunci, în apartament nu locuiește nimeni, el nefiind dat în chirie. Recent, m-am trezit cu o factură de gaze de 2337 de lei, deși, repet, eu nu am consumat niciun metru cub, iar asta o dovedește contorul meu, care este pe 0”., susține proprietarul casei.
Bărbatul spune că este prima factură pe care o primește după 12 ani și că nu știa nici măcar că este client al Engie.
”ENGIE Romania a facturat în baza indexului autocitit, transmis telefonic operatorului de distribuție, folosindu-se codul unic de autocitire disponibil pe factura de gaze naturale. Această situație a fost generată de o eroare regretabilă cauzată de transmiterea greșită a codului unic de autocitire către operatorul de distribuție. Situația evocată a fost remediată de îndată ce clientul ne-a adus-o la cunoștință. Ne cerem scuze pentru această situație, care, însă, nu a fost generată de ENGIE Romania”, a fost răspunsul celor de la ENGIE.
2023, anul în care se vor scumpi prețurile peste tot
De precizat că atât la gaze cât și la electricitate nu se mai aplică compensarea de la bugetul de stat care a fost valabilă până acum. Adică facturile nu mai includ acea linie cu minus.
Autoritățile române tratează cu optimism efectele asupra industriei a eventualei reduceri cu 15% a consumului de gaz. În piață însă, marii jucători își restrâng deja activitatea și dau oameni afară.
Consumatorii industriali a căror activitate depinde de gazele naturale și de energie întorc zilele acestea planurile de viitor pe toate părțile.
Afectați deja grav de scumpirea masivă a gazelor naturale, marii jucători din industrie au la orizont o nouă posibilă lovitură, odată cu decizia Uniunii Europene de a recomanda reducerea consumului de gaze cu 15% până în martie 2023.