Un bărbat din Prahova este cercetat pentru tentativă de agresiune sexuală asupra unui băiat de 8 ani

Un bărbat din Prahova este cercetat pentru tentativă de agresiune sexuală asupra unui băiat de 8 ani
Publicat: 31/07/2019, 18:33

Potrivit IPJ Prahova, polițiștii au fost alertați, în 28 iulie, de părinții unui copil de 8 ani din localitatea Boldești Scăieni că fiul lor a fost agresat de un bărbat.

„În baza sesizării, polițiștii Secției de Poliție Boldești-Scăieni au demarat cercetările, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de agresiune sexuală. În seara zilei de 30 iulie 2019, în jurul orelor 22.00, persoana bănuită a fost identificată ca fiind un tânăr, de 29 de ani, din aceeași localitate”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.

Pe numele bărbatului a fost emis, miercuri, un mandat de aducere. Acesta a fost găsit pe raza județului Brașov, iar în prezent se află în custodia polițiștilor prahoveni, care urmează să îl audieze.

În acest caz polițiștii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de agresiune sexuală.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că băiețelul se plimba cu bicicleta și a fost acostat de bărbat, care l-ar fi mângâiat și i-a pus întrebări indecente.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor