Un bărbat din Rășinari și-a omorât fosta concubină cu un cuțit, apoi a încercat să se sinucidă cu arma crimei
Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din localitatea sibiană Rășinari, este acuzat că și-a ucis, duminică dimineață, fosta concubină, tăindu-i gâtul cu un cuțit, iar apoi, când a realizat ce a făcut, a încercat să se sinucidă folosind aceeași armă, în prezent bărbatul fiind supus unei operații.
Potrivit anchetatorilor, cei doi, Maria Stanciu, de 29 de ani, și Iacob Nicolae Sau, de 42 de ani, din Rășinari, județul Sibiu, aveau o relație de mai bine de patru ani, însă femeia nu a mai dorit să continue această relație, astfel că, în urmă cu o lună, s-a despărțit de bărbat, a declarat procurorul criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ioan Boțoc, citat de corespondentul MEDIAFAX.
În tot acest timp, bărbatul a încercat să o readucă la el pe femeia de 29 de ani, însă aceasta a refuzat.
Anchetatorii spun că, duminică dimineață, Iacob Nicolae Sas și-a așteptat fosta concubină care se ducea împreună cu sora sa la serviciu, în municipiul Sibiu, și a implorat-o să se întoarcă la el, însă pentru că nu a reușit să o convingă bărbatul i-a secționat gâtul cu un cuțit, apoi, când și-a dat seama ce a făcut, a încercat să se sinucidă, folosind aceeași armă.
„Este vorba de o crimă urmată de o tentativă de sinucidere. După ce i-a secționat gâtul concubinei cu un cuțit, bărbatul a vrut să se sinucidă, însă nu a reușit. În prezent, este în operație, dar medicii spun că prognosticul este rezervat. Dacă va scăpa, bărbatul va fi cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, faptă ce se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani”, a declarant procurorul criminalist Ioan Boțoc.
În urma tragediei care a avut loc, duminică dimineață, în Rășinari, un copil de patru ani a rămas fără mamă.