Prima pagină » Știri » Un bărbat din Suceava și-a dat foc după o discuție cu tatăl său, care a suferit un atac de panică

Un bărbat din Suceava și-a dat foc după o discuție cu tatăl său, care a suferit un atac de panică

Un bărbat din municipiul Suceava și-a dat foc, duminică seara, după o discuție cu tatăl său, acesta fiind transportat la spital cu arsuri de gradele I și II pe față și torace, iar tatăl acestuia a suferit un atac de panică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un bărbat din municipiul Suceava și-a dat foc, duminică seara, după o discuție cu tatăl său, acesta fiind transportat la spital cu arsuri de gradele I și II pe față și torace, iar tatăl acestuia a suferit un atac de panică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Suceava, Ionuț Epureanu, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Suceava, a mers, duminică, în vizită la tatăl său, iar la un moment dat s-a enervat și a luat o sticlă de prenadez pe care a golit-o pe hainele sale, după care și-a dat foc.

Tatăl bărbatului a intervenit și a stins flăcările, după care a solicitat intervenția unei ambulanțe.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, Dan Moroșanu, a declarat că bărbatul a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Județean de Urgență Suceava cu arsuri de gradele I și II pe față și torace.

Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale tatălui, care a suferit un atac de panică după acest incident.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?