Un bărbat dintr-un sat ieșean a protestat timp de șase ore pe un stâlp de înaltă tensiune

Publicat: 15 02. 2012, 10:29
Actualizat: 05 06. 2012, 00:01

Un bărbat de 38 de ani din satul ieșean Cârlig a protestat pe un stâlp, timp de șase ore, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a descoperit că lotul de pământ pe care îl primise de la primărie a fost îngrădit de altcineva.

Bărbatul a amenințat că se sinucide, susținând că autoritățile la care a apelat ca să-l ajute să intre în posesia pământului nici măcar nu l-au ascultat.

Sub stâlpul înalt de 30 de metri s-a adunat tot satul, în frunte cu primarul și polițistul, care au încercat să-l liniștească pe protestatar. Acesta nu s-a lăsat înduplecat nici de fratele său mai mare care a epuizat toate rugămințile, nici de polițistul care l-a amenințat cu amenda pentru tulburarea linștii publice. Abia când cel mai mic dintre cei trei copii ai săi, un băiețel de 6 ani l-a rugat să coboare și să vină acasă, bărbatul a coborât și a acceptat să primească îngrijiri de la echipajul ambulanței sosit în zonă.

"Nu mai este dreptate pe lumea asta. Când mă duc la bucățica mea de pământ, am găsit-o îngrădită de altcineva. Sunt vai de capul meu, nici curent nu am tras acasă și își bat joc de mine. Nu se mai poate", a spus Petrica Cojocari după șase ore de proteste pe stâlpul de înaltă tensiune.

Primarul din sat a promis că îl va ajuta pe om să-și recapete pământul, iar preotul, venit și el la fața locului, a reușit să-l liniștească pe bărbatul protestatar.