Un bărbat i-a închis de două ori telefonul Papei, crezând că este o glumă

Publicat: 01 05. 2015, 21:00

Așa cum și-a obișnuit credincioșii, suveranul pontif a sunat luni un italian bolnav pentru a-l susține în suferință. La primele două apeluri, Franco Rabuffi a crezut că este o glumă și a închis telefonul. La al treilea însă a început să aibă îndoieli: „Am rămas fără glas, dar Francisc mi-a sărit în ajutor spunându-mi că ceea ce s-a întâmplat era caraghios”, a spus Rabuffi în cotidianul Vaticanului.

El a mers miercuri cu soția la audiența generală de la Vatican pentru a cere scuze suveranului pontif.

Papa Francisc sună regulat din apartamentul său prieteni și rude, dar și necunoscuți care îi scriu sau ale căror dificultăți îi sunt aduse la cunoștință, încheie 7sur7.be.