Prima pagină » Știri » Un bărbat, rănit de o leoaică la ZOO Brașov, după ce s-a aplecat peste balustrada de protecție

Un bărbat, rănit de o leoaică la ZOO Brașov, după ce s-a aplecat peste balustrada de protecție

Un bărbat, rănit de o leoaică la ZOO Brașov, după ce s-a aplecat peste balustrada de protecție
Un bărbat a fost rănit la Grădina Zoologică din Brașov, după ce a băgat mâna în cușca leului, iar animalul l-a atacat.

Un bărbat de 43 de ani, venit duminică la amiază, împreună cu fiul său, la Grădina Zoologică din cartierul brașovean Noua, a fost rănit de o leoaică pe care încerca să o fotografieze cu telefonul mobil.

Pentru a-l imortaliza cât mai de aproape, omul s-a aplecat mult peste balustrada de protecție, chiar lângă indicatorul „Atenție, animale periculoase!”. În acel moment, leul aflat lângă gard a scos fulgerător laba printre zăbrele, lovindu-l peste față. Din fericire, bărbatul a scăpat doar cu o zgârietură la nivelul pometelui, destul de adâncă însă pentru a-i provoca o sângerare abundentă, oprită cu greu de echipajul ambulanței sosite rapid la fața locului, care l-a transportat apoi pe imprudent la spital, pentru  a fi supus unui control suplimentar.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean Brașov, bărbatul are trei plăgi zgâriate – una în zona feței și două în zona scalpului, deasupra urechii stângi, și este în afara oricărui pericol. Aceștia susțin că echipajul medical care i-a acordat primele îngrijiri la locul incidentului a constatat că bărbatul era băut, mirosind a alcool și având ochii injectați.

Acesta este al doilea astfel de incident petrecut la Zoo Brașov după cel de acum doi ani, când aceeași leoaică a sfârtecat brațul unui adolescent care trecuse pe sub balustrada de protecție și își vârâse mâna printre zăbrele pentru a-i da animalului un biscuit.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro