Un bărbat din județul Sibiu și-a omorât fosta soție, sâmbătă după-amiază, cu opt lovituri de cuțit, în halta CFR din localitatea Micăsasa, județul Sibiu, atacatorul fiind prins de polițiști, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Reprezentanții Poliției au declarat corespondentului MEDIAFAX că femeia, care are în jur de 30 de ani, a fost ucisă cu opt lovituri de cuțit, în halta CFR din Micăsasa, județul Sibiu, medicii încercând să o resusciteze, însă fără succes.
Cercetările sunt coordonate de un procuror criminalist al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, atacatorul fiind prins.
„La locul faptei a plecat un procuror criminalist. Din primele informații pe care le deținem, autorul a fost reținut. Fapta s-a petrecut în halta CFR din localitatea Micăsasa, victima fiind, se pare, fosta soție a autorului”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Adriana Șandru, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Întrebată ce făcea victima în zona haltei din Micăsasa, Adriana Șandru a spus că nu există deocamdată informații în acest sens.
„Nu știm dacă era în timpul serviciului, dacă lucra acolo sau dacă nu”, a spus ea.
UPDATE Fiica de 7 ani a femeii ucise într-o haltă din Sibiu ar fi asistat la crimă – surse
Femeia omorâtă, sâmbătă după-amiază, în halta Micăsasa din județul Sibiu se afla în proces de divorț, ea fiind ucisă de soțul ei din gelozie, iar la crimă ar fi asistat fiica de șapte ani a victimei, provenită dintr-o altă căsătorie, afirmă surse judiciare citate de corespondentul MEDIAFAX
Potrivit unor surse judiciare, femeia ucisă la Micăsasa era în divorț cu soțul ei, dar nu se pronunțase încă sentința.
Conform surselor citate, femeia ar fi avut o relație cu un alt bărbat, din Micăsasa, ea fiind surprinsă în haltă de soțul ei, după ce coborâse din tren.
De altfel, susțin sursele menționate, motivul crimei ar fi fost gelozia bărbatului.
Aceleași surse afirmă că la omor ar fi asistat fetița de șapte ani a femeii, provenită dintr-o căsătorie anterioară.