Prima pagină » Știri » Un bebeluș de 5 luni a murit într-un grav accident rutier în județul Harghita

Un bebeluș de 5 luni a murit într-un grav accident rutier în județul Harghita

Un bebeluș de 5 luni a murit într-un grav accident rutier în județul Harghita
Accident în Harghita. Un bebeluș a murit și alte trei persoane au fost rănite

Un bebeluș de 5 luni a murit, mama acestuia a fost rănită grav, iar alte două persoane au fost rănite ușor, luni, în urma unui accident rutier produs în comuna harghiteană Corund, între două mașini. Potrivit polițiștilor ambii șoferi au efectuat manevre neregulamentare.

Potrivit Poliției Harghita, accidentul s-a produs după ce unul dintre șoferi a virat ilegal spre stânga, în vreme ce al doilea șofer a depășit pe linie continuă și s-a ciocnit cu primul 

„Un șofer, în vârstă de 41 de ani, din comuna Corund, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 13A, a efectuat neregulamentar o manevră de mers spre stânga, moment în care a fost lovit de un autoturism condus de un consătean al său, de 29 de ani, aflat tot neregulamentar în depășire, peste linia continuă”, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Harghita.

În urma acestuia, un bebeluș de cinci luni a murit, iar mama acestuia în vârstă de 17 ani a fost grav rănită.

„În urma impactului, o fetiță de 5 luni a decedat și mama sa, în vârstă de 17 ani, a fost rănită grav. Alte două persoane  au fost rănite ușor”, potrivit Poliției Harghita.

Șoferii nu consumaseră băuturi alcoolice. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?