Un bistrițean suspectat că a închiriat zeci de autoturisme din mai multe județe din țară, pe care ulterior le-a valorificat la un centru de dezmembrări auto, este cercetat de polițiștii IPJ Satu Mare, în prezent fiind arestat preventiv pentru 29 de zile, informeazã Poliția Românã.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale cercetează un bărbat de 34 de ani, din Bistrița, suspectat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Astfel, în urma cercetărilor, a reieșit că suspectul a închiriat, în perioada septembrie 2012 – martie 2013, 15 autoturisme din județele Satu Mare, Cluj, Bistrița Năsăud și Maramureș.
Ulterior, bărbatul le-a valorificat la un centru de dezmembrări auto din Sighetu Marmației, județul Maramureș.
La data de 5 aprilie,, în baza probatoriului administrat de polițiști, Tribunalul Satu Mare a dispus arestarea preventivă a suspectului, pentru o perioadă de 29 zile.