Un brașovean aflat pe marginea drumului, rămas cu mașina în pană, a murit strivit de un tir

Publicat: 17 12. 2012, 16:29
Actualizat: 03 02. 2019, 11:33

Un brașovean de 37 de ani a murit strivit de un TIR, luni, în jurul orei 13.30, pe șoseaua ocolitoare a Brașovului, în timp ce se afla pe marginea drumului, cu mașina în pană, iar soția lui, care venise cu un alt autoturism pentru a tracta mașina avariată, a fost ușor rănită.

Bărbatul oprise mașina, un Matiz, pe marginea drumului, deoarece rămăsese cu mașina în pană, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ulterior, el și-a sunat soția, care lucra la o firmă în apropiere, iar aceasta a venit cu o Dacia Logan pentru a tracta autoturismul avariat.

În timp ce bărbatul se afla între cele două autoturisme parcate, încercând să le lege cu un cablu de tractare, un TIR a venit cu viteză mare și a intrat în acesta.

Tirul a aruncat cele două autoturisme în afara carosabilului, pe câmp, iar bărbatul a rămas prins între mașini, murind pe loc în urma impactului.

Soția acestuia, în vârstă de 28 de ani, a suferit doar răni ușoare, fiind transportată în stare de șoc la Spitalul Județean Brașov pentru îngrijiri.

„Conducătorul autotrenului nu a adaptat viteza la condițiile de drum cu ceață densă, cu vizibilitate sub o sută de metri, și a intrat cu viteză în cele două autoturisme parcate pe marginea drumului. Viteza în aceste condiții ar fi trebuit să fie de 30 km/h, însă avea viteză mare. Șoferul va fi cercetat pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a spus Cosmin Giosanu, purtător de cuvânt al Poliției Rutiere Brașov.

Cele două autoturisme parcate aveau puse în funcțiune avariile, însă șoferul nu a semnalizat și cu triunghiuri reflectorizante în fața și în spatele locului unde parcase.