Prima pagină » Știri » Un brașovean care și-a „vândut” soția pe internet a fost arestat

Un brașovean care și-a „vândut” soția pe internet a fost arestat

Un brașovean care și-a „vândut
Un brașovean de 38 de ani a fost arestat preventiv pentru proxenetism după ce și-a oferit propria soție pentru servicii sexuale, pe internet, postând anunțuri pe pagini de socializare.

Polițiștii brașoveni s-au autosesizat în acesta caz încă din data de 3 ianuarie, după ce au văzut un anunț pe o pagină de socializare prin care se ofereau servicii sexuale. După mai multe luni de filaj, oamenii legii au constatat că bărbatul își „vindea” propria soție pe internet contra unor sume de bani.

Purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Brașov, Gabriela Dinu, a declarat joi, corespondentului MEDIAFAX, că polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, Serviciului Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic, cu sprijin tehnic din partea structurilor de specialitate, au făcut o percheziție la domiciliul bărbatului în vârstă de 38 de ani, de unde au ridicat mai multe bunuri care pot fi probe în dosar.

Potrivit anchetatorilor, clienții racolați pe internet de bărbat erau cei care propuneau locul de întâlnire, pentru ca astfel să fie mai greu de găsit.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 ore, apoi magistrații Judecătoriei Brașov au emis, pe numele bărabtului, un mandat de arestare preventivă pentru proxenetism.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Câți dintre americani cred că Donald Trump știa despre presupusele crime ale lui Jeffrey Epstein