Cel puțin două persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite într-un accident în lanț produs în apropiere de șoseaua de centură a Sofiei, în incident fiind implicat și un camion-cisternă înmatriculat în România.
În accident au fost implicate trei camioane și patru autoturisme, relatează presa bulgară.
Potrivit site-ului Novinite.com, unul dintre camioanele implicate în accident este înmatriculat în România.
Cel puțin doi oameni au murit, iar cinci au fost răniți în accidentul produs în zona Iana, la periferia estică a capitalei Bulgariei.
Accidentul a avut loc cu doar câteva ore înainte de inaugurarea unui nou segment de drum, între centura Sofiei și Autostrada Hemus, care merge spre nord, până în orașul Iablanița.