Prima pagină » Știri » Un candidat mai puțin în cursa pentru Casa Albă

Un candidat mai puțin în cursa pentru Casa Albă

Fostul senator și actor american Fred Thompson și-a anunțat marți retragerea din cursa pentru învestitura republicană la alegerile prezidențiale din Statele Unite, pe fondul rezultatelor slabe înregistrate în cadrul alegerilor primare, relatează AFP.

Thompson, fost senator al statului Tennessee, s-a poziționat sâmbătă pe locul al treilea la alegerile primare republicane din Carolina de Sud (în sud-estul SUA), stat care era considerat cea mai bună ocazie de a-și consolida credibilitatea. Alegerile primare au fost câștigate însă de senatorul John McCain, erou al războiului din Vietnam, considerat favorit în tabăra republicană.

Fred Thompson, în vârstă de 65 de ani, comparat deseori cu idolul republican Ronald Reagan, a intrat ultimul în cursa prezidențială, la 5 septembrie. În mod paradoxal, acesta a fost mai bine poziționat în sondaje înainte de a intra în cursă.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro