Prima pagină » Știri » Un cântec anti-Nokia, lansat în Germania, face furori pe internet

Un cântec anti-Nokia, lansat în Germania, face furori pe internet

Un cântăreț din Germania a lansat un cântec de protest față de decizia grupului finlandez de telefonie mobilă Nokia de a închide fabrica din orașul german Bochum, pentru a deschide una în comuna clujeană Jucu, mii de germani rămânând astfel fără slujbe.

Un cântăreț din Germania a lansat un cântec de protest față de decizia grupului finlandez de telefonie mobilă Nokia de a închide fabrica din orașul german Bochum, pentru a deschide una în comuna clujeană Jucu, mii de germani rămânând astfel fără slujbe, potrivit rp-online.de.

Nokia a anunțat că va închide, până la jumătatea anului 2008, fabrica de la Bochum, intenționând să transfere activitatea în România. În urma deciziei companiei finlandeze, aproximativ 4.000 de locuri de muncă sunt desființate.

Prima linie de asamblare a telefoanelor mobile în comuna clujeană Jucu va fi lansată luni, 11 februarie, iar deschiderea oficială a fabricii va avea loc în cursul acestui an.

O formă insolită de protest față de acest lucru o constituie "Anti Nokia Song", o melodie lansată de cântărețul de cabaret Bernd Stelter, la carnavalul de la Koln, care a debutat la începutul lunii februarie.

Cântecul, inițial difuzat pe un post de televiziune, este disponibil pe site-ul de internet www.youtube.com.

Bernd Stelter a declarat că a scris textul, pus pe melodia "Ich war noch niemals in New York", a lui Udo Juergens, imediat după ce a auzit faptul că fabrica din Bochum va fi închisă.

Refrenul cântecului sună astfel: "Haideți, nu vă mai cumpărați în fiecare an câte un nou telefon mobil de la Nokia, ultimele rămășițe de mândrie nu vă lăsăm să ni le luați. Mergeți în România sau pe Elba și cumpărați-vă singuri telefoanele voastre de nimic. Și încă ceva: ar trebui să vă fie rușine".

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și